Provin dintr-o familie de producători de vinuri. Din tot ce a fost, ne-a mai rămas o poveste cu foarte multe necunoscute, din care nu am înțeles nici măcar cine erau străbunicii mei. Mai sunt câteva fotografii din care am putea ghici care e originea noastră, dar fără niciun fel de certitudine.
Teoretic, străbunica se numea Ecaterina Ablov. Din familia Ablov, cunoscută în Cetatea Albă pentru producția de vinuri, pe vremea când acel teritoriu îi aparținea României. Tot teoretic, străbunicul se numea Andrei Mihailov, dar nu am aflat cum a reușit să fugă din Harkov, unde era profesor de matematică la universitate, în Cetatea Albă, în plină revoluție bolșevică. La fel cum nici despre străbunica nu știm cum a fugit din Odessa în 1918.
Singura certitudine pe care o avem este că străbunica a participat activ la afacerea de familie. I-a povestit mamei mele cum aveau grijă de vie, cum se culegeau strugurii, cum se făcea vinul și cum pleca, încărcat uneori în cisterne, pe calea ferată, până la Paris sau în alte țări în care familia mea le exporta, mai ales în vestul Europei. Podgoria familiei Ablov îi aparține astăzi producătorului de vinuri georgian Vazha Iukuridze care deține brandul Shabo – a cărui poveste de succes am citit-o-n Forbes.
Ceea ce nu știm este de ce ramura noastră din familia Ablov nu se regăsește în arborele genealogic al academicianului rus Antonie Ablov, întemeietorul Facultății de Chimie de la Chișinău, a cărui ativitate este subiect de articole științifice. Cum nu știm nici unde se află ceilalți membri ai familiei noastre – pe care încă îi caut. Cum nu știm nici data nașterii străbunicii mele și se pare că nici ea nu o știa, pentru că nu-și serba niciodată ziua de naștere. Nici sora ei nu știa… Data aproximativă a nașterii străbunicii mele era între anii 1894-1896. Asta i-a spus mamei mele, deși nu și-a amintit niciodată nici măcar anul nașterii.
Acest site despre vinuri este dedicat memoriei familiei mele, după prea multă amnezie… Îl dedic stăbunicilor mei, pe care nu i-am cunoscut și cărora nici măcar nu le pot aprinde o lumânare la morminte, pentru că nu știm unde sunt înmormântați. Și bunicului meu, Leonida Mihailov, pe care mi-l amintesc foarte bine, dar care a luat cu el în mormânt un secret pe care se pare că-l aflase despre familia noastră. Nici mormântul lui nu știm unde este, deși ar fi trebuit să participăm la îmormântarea lui, dar nu am ajuns nici eu, nici mama mea, din cauza unor evenimente neprevăzute.
Scriu povestea vinurilor de astăzi, cu speranța unor noi descoperiri, pe parcursul unei noi etape a istoriei care începe acum. Orice este posibil, în povestea aceasta pe care am început să o rescriu aici.